Dintre toate tarile occidentale care au primit refugiati din Irak, nici una nu a facut mai mult decat Suedia. Peste 18.000 de irakieni au cerut azil in Suedia in anul 2007, si altii sosesc in fiecare saptamana.
Dar unele orase par sa aiba probleme cu integrarea noilor veniti, ceea ce a declansat o dezbatere la nivel national privind chestiunea imigrarii.
Unul din aceste orase, Södertälje, se afla la 35 de kilometri de Stockholm. Un amestec de sudeza, araba si limba asiriana la scoala Ronna din Södertälje. Au loc cursuri preparatorii pentru copiii imigrantilor nou sositi, urmarind integrarea lor cat mai rapida in viata din Suedia. 80% dintre copiii de aici fac parte din familiile irakiene.
Jan, un baiat timid de 15 ani din Bagdad, a venit in Suedia acum doi ani cu parintii si o sora mai mica. “Nu-mi amintesc prea multe”, spune Jan, “doar ca erau multe bombe”. Reporter: Si cum e viata aici, in Södertälje, in Suedia? “Pai ce credeti, este foarte bine!” spune Jan. Reporter: S-ar mai întoarce inapoi? “Niciodata!”
Familia lui Jan a avut de suferit, pe motiv ca erau membri ai minoritatii crestine a asirienilor din Irak.
Au ales orasul Södertälje fiindca de decenii aici au gasit refugiu crestini din tot Orientul Apropiat, din Turcia, Siria, Liban si Irak.
“Pentru noi este o chestiune de viata si de moarte. Daca stai, mori. Daca pleci, traiesti. Nu ai prea multe optiuni.” Este ceea ce spune un medic in varsta de 26 de ani, care a fugit din Bagdad, dupa ce extremistii musulmani au amenintat ca-l omoara. Acum, face cursuri de pregatire pentru a putea practica medicina in Suedia.
“Am fost tratat aici mai bine decat in propria mea tara. M-am simtit om. Nu mi-a mai fost teama. Suedia n-a mai avut razboi de 400 de ani, asa ca nu te astepti la razboi. Te simti in siguranta, si asta te face sa te simti mai uman”, spune medicul irakian.
Dar sistemul suedez de azil, foarte liberal, care le permite imigrantilor sa aleaga unde vor sa locuiasca, a creat o problema.
Circa 5.000 de crestini irakieni au sosit la Södertälje, de cand a inceput razboiul din Irak, si acum locuiesc pana la 15 persoane intr-un apartament, cei mai multi fara sa gaseasca munca.
Si in alte parti din Suedia, situatia este similara. Iar ingrijorarea ca imigratia scapa de sub control, pare sa faca mai dura atitudinea publicului suedez.
Un sondaj din anul 2007, realizat de Consiliul Suedez pentru Integrare, a aratat ca, unul din patru suedezi, este gata sa voteze pentru un partid care ar restrange drepturile imigrantilor.
Tobias Billström este actualul ministru suedez pentru Imigrare.
Domnul Tobias Billström afirma in anul 2008, ca: “Executivul suedez este ferm convins ca Suedia trebuie sa fie alaturi de cei care sunt persecutati in tarile lor si ca ar trebui sa incercam sa le oferim refugiu aici. In acelasi timp insa, este important sa se inteleaga tensiunile la care este supusa societatea, daca este primit un numar prea mare, intr-un timp foarte scurt”.
Pentru a limita aceste tensiuni, guvernul suedez de centru-dreapta planuieste un numar de masuri, inclusiv o propunere ca imigrantii sa nu-si poata aduce familiile, decat cand dovedesc ca au mijloace sa le intretina. Totusi, pentru unii astfel de masuri nu merg destul de departe. “Cred ca veti intelege chiar si dumneavoastra semnificatia cuvintelor din acest titlu de ziar”, spune Jonas Akerlund, liderul adjunct al Partidului Democrat Suedez (Sverigedemokraterna), de extrema dreapta.
“98% din toti irakienii sunt adusi in tara ilegal. Nici nu stim cine sunt. Si bineinteles, daca s-a pierdut controlul asupra situatiei, trebuie facut ceva”, conchide liderul adjunct de extrema dreapta.
Partidul Sverigedemokraterna nu a intrat in Parlamentul National, dar in Consiliul local Södertälje, formatiunea de extrema dreapta si-a dublat prezenta, de cand a inceput afluxul de irakieni.
Guvernul sustine ca nu se inclina in fata extremei drepte si ca nu inchide usa pentru refugiati. In aceasta ultima privinta, faptele par sa arate insa altceva. In anul 2007, Biroul Suedez pentru Migratie a aprobat 72% din cererile de azil ale irakienilor. In primele luni ale anului 2008, majoritatea cererilor de azil au fost respinse.
Sursa: BBCRomanian.com
Imigrarea din Irak a scazut cu 21% comparat cu anul 2007, dar numarul acestora este mare inca, tinand cont ca in anul 2008 au intrat in Suedia 12.000 de irakieni.
Imigrantii au ajutat la cresterea populatiei
Våra värsta områden – Cele mai problematice zone ale noastre
Saracia si educatia scazuta ii face sa ramana fara sanse.
24 de cartiere, din Suedia, reprezinta zonele cu probleme, arata o investigatie.
Bergsjön, Rosengård, Tensta, Rinkeby si Ronna - sunt 5 cartiere din orase mari, din totalul de 24, care au fost vizate in investigatia de stat “Orase mari cu zone problematice”. Sursa: Atfonbladet
Fotografie cu cele 24 de cartiere – Aftonbladet
